„Învățarea fără gândire este zadarnică. Gândirea fără învățare, periculoasă” – Confucius
M-am întrebat, din nou, de ce sunt surprinsă, ba chiar uluită, când oameni aparent educați, cu studii superioare, poziții sociale rezonabile – ba chiar superioare – mă uimesc prin actele și faptele lor.
Stând de vorbă pe un trotuar,
În labirintul relațiilor umane, ne întâlnim adesea cu senzația de „am mai trăit asta”. Același conflict, aceeași dezamăgire, același final previzibil. Nu este doar o impresie. În Analiza Tranzacțională (AT), acest tipar se numește joc psihologic – o secvență de tranzacții aparent raționale, dar cu un final tulburător de cunoscut.
Richard Erskine vorbea despre relația terapeutică drept „spațiu sacru” în care aceste jocuri pot fi dezvăluite și,
Relațiile umane sunt, în esența lor profundă, schimburi continue de energie psihică – mesaje, expresii, gesturi, priviri, atingeri. În cadrul Analizei Tranzacționale, aceste schimburi se numesc tranzacții, și ele reprezintă unitatea de bază a comunicării. Așa cum a explicat Eric Berne în Games People Play (1964), „un singur schimb verbal nu este o relație;
În fiecare dintre noi trăiesc trei instanțe psihice distincte, ca niște personaje dintr-o piesă de teatru interioară: Părintele, Adultul și Copilul. Analiza Tranzacțională (AT), așa cum a fost formulată de Eric Berne, ne oferă această hartă interioară. În cabinet, îi privesc pe clienți traversând scenele acestei drame personale, în care uneori Copilul interior strigă după libertate,
„Maturizarea omului însemana să-și recâștige seriozitatea pe care a avut-o la joacă, atunci când a fost copil” – Friedrich Nietsche
Copiii nu ne explică în propoziții lungi ce simt. Nu își numesc anxietățile, nu-și raționalizează furia, nu „vorbesc” despre abandon, vină sau rușine. Dar ne arată totul — în tăcere,
„Copilaria este lumea miracolului si a magiei. Copilaria se termina in momentul in care lucrurile inceteaza sa mai fie uluitoare.” – Eugen Ionescu.
Continuăm incursiunea în lumea minunată a copilăriei, dar și în cea a problemelor care vin odată cu ea.
Copilăria nu este întotdeauna o lume de povești și joacă.
„Copilaria – o imensa nevoie de mirare” – Victor Hugo
Copiii sunt ca niște oglinzi vii ale lumii din jur – absorb emoții, reacții și comportamente, dar nu au încă uneltele necesare pentru a le înțelege sau gestiona. Când aceste trăiri devin prea apăsătoare, este momentul în care un psiholog pentru copii poate deveni un ghid esențial în călătoria lor emoțională.
Anxietatea este ca o umbră care te însoțește peste tot, chiar și atunci când soarele strălucește. Nu are chip, dar o simți. În piept, în gânduri, în bătăile accelerate ale inimii. Este o reacție firească a minții în fața pericolului, dar atunci când devine constantă, irațională și paralizantă, nu mai vorbim despre teamă, ci despre o tulburare de anxietate.
„Dragostea si moartea, singurele doua elemente prin care omul atinge infinitul” – Alexandre Dumas fiul
Poeții i-au dedicate cele mai frumoase cuvinte, iar muzicienii au scris capodopere pe care cuplurile au început povești de dragoste care au făcut carieră în cinematografia mondială. Dar ce facem când fiorul se stinge,
Într-o lume în care investițiile în dezvoltarea personală și sănătatea mintală devin tot mai necesare, apare întrebarea naturală: „Costul psihoterapiei este justificat?” Sau, mai concret: plătim mult sau puțin pentru psihoterapie? Pentru a răspunde onest și echilibrat, trebuie să înțelegem mai întâi ce presupune devenirea unui psihoterapeut, care sunt rigorile acestei profesii și de ce o ședință de terapie este mai mult decât o simplă conversație.